Cookie-urile      Politica de confidențialitate
ARTICOLE Protopopiatul Ortodox Sighisoara

Cateheză în parohia Senereuş, protopopiatul Sighişoara

Parohia Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Senereuş, protopopiatul Sighişoara, vă invită să luaţi parte la cateheza cu tema: „Forţa mântuitoare a pocăinţei”.

Cuvântul catehetic va fi susţinut duminică, 29 martie, în cadrul Sfintei Liturghii de părintele Florin Parasca, inspector pentru cateheza parohială al centrului nostru eparhial şi duhovnicul paraclisului Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

Nu fără temei a fost aleasă tema pocăinţei pentru a fi prezentată în această duminică din Postul Mare deoarece această a V-a duminică din urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti este închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca iar viaţa ei este pilda cea mai grăitoare a unei adevărate pocăinţe, este icoana omului păcătos, care prin pocăinţă şi fapte bune ajunge să intre în rai înaintea celor dreptcredincioşi.

Tocmai de aceea s-a rânduit de Biserică în această săptămână a Postului Mare, să se citească viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca dimpreună cu Canonul Mare, ca să ne fie nouă, celor ce greşim mult, îndemn de pocăinţă adevărată şi întărire în nădejdea mântuirii.