Cookie-urile      Politica de confidențialitate
PAROHII Protopopiatul Ortodox Sighisoara

PAROHIA ORTODOXĂ SASCHIZ

Istoricul comunităţii parohiale

Această comunitate bisericească este organizată la nivel de parohie aparţinând de Protopopiatul Ortodox Român Sighişoara, judeţul Mureş, Arhiepiscopia Alba Iulia. Biserica poartă hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.
Din punct de vedere geografic, comuna Saschiz, este situată în Judeţul Mureş, regiunea centru, în partea de SE a Podişului Târnavelor, localitate aflată pe drumul european E60, aproape de trecerea în judeţul Braşov. În anul 2012 la sărbătoarea „Fii satului” s-au serbat 700 ani de la atestarea documentară a comunei, dar, desigur, vechimea este mult mai mare, fiind dovedită de obiectele de ceramică prelucrate, aparţinând perioadei sec. VII-X-XIII. În sec. al XI-lea regatul maghiar a instalat aici secui, care, după venirea saşilor aduşi de regele Geza al-II-lea (1141-1162), au fost strămutaţi în N. Pe la anul 1200, saşii s-au instalat în Saschiz, care, pe acea vreme se numea Szaszkezd (în maghiară) şi Keisd ( în germană). La marginea comunei se află o cetate, aşa-zisă ţărănească, la o altitudine de 680 m, este zidită din piatră nelucrată, nisip şi var, atestată documentar din anii 1308-1310.



Istoricul bisericii parohiale

Datorită năvălirilor de secui, apoi de saşi, populaţia autohtonă a fost neglijată şi nevoită să părăsească centrul comunal şi să trăiască pe la marginile localităţii. În aceste condiţii le era greu să se înfiinţeze ca parohie, comunitatea creştină a funcţionat ca filie a bisericilor din satele învecinate: Vânători şi Daia. Preotul Simion Şoneriu din Vânători venea tot a 3-a duminică şi oficia Sfânta Liturghie în casele gojmanilor (1770-1783), apoi urmând Preotul Ilie Gherman de la parohia Daia (1783-1820). În acea perioadă, conducerea statului aproba construirea unei biserici doar dacă numărul familiilor de creştini depăşea 100, condiţie îndeplinită în anul 1818, primul preot în parohia nou-înfiinţată a fost Părintele Ioan Şoneriu, care a slujit în perioada 1822-1837. În 1823, Preotul Ioan Şoneriu, cu multă greutate, ridică actuala biserică din piatră şi cărămidă, iar acoperişul fiind făcut din tablă şi ţiglă, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Nu se cunoaşte numele şi originea constructorului. Din punct de vedere arhitectural, biserica este construită sub formă de navă, având o lungime de 32 m şi o lăţime de 8 m, tavanul este boltit, având, deasupra naosului, un turnuleţ din tablă cu ferestre şi tencuială în interior. În anul 1961, în timpul slujirii Părintelui Dumitru Ciulei, biserica a fost pictată în tehnica tempera de către pictorul Iosif Vasu, iar între anii 1993-1994, când păstorea Preotul Ioan Cătană, pictura a fost refăcută şi întregită de pictorul Mihai Alecu, pictură care se păstrează până azi în condiţii bune.
Şirul preoţilor care au slujit în biserica parohială: Preotul Simion Şoneriu (1770-1783), Preotul Ilie Gherman (1783-1820), Preotul Ioan Şoneriu (1822-1837), Preotul Emanoil Călugăr (1837-1860), Preotul Gheorghe Şoneriu (1860-1907), Preotul Romul Pulcă (1907-1949), Preotul Alexandru Enache (1949-1960), Preotul Dumitru Ciulei (1960-1982), Preotul Ioan Cătană (1982-1997), Preotul Nicolae Suciu (1998-2015).
Dintre epitropii de seamă ai parohiei îi amintim pe Dumitru Haler, Alexandru Băcişor, Ioan Spornic şi Ioan Lungu, Zosim Sentea, iar dintre cântăreţi îl amintim pe Ioan Haller, care a slujit strana bisericii timp de 46 ani.



Cimitirele

Parohia Ortodoxă Saschiz este deservită de patru cimitire parohiale, unul din ele fiind destinat îngropării călugărilor franciscani care au murit din cauza unei epidemii.

Activităţi culturale şi filantropice în trecut

Parohia are o sală culturală, unde se desfăşoară activităţi cu caracter religios. Tot aici, săptămânal, ne adunăm împreună cu copiii parohiei în cadrul unui program catehetic. Se fac pelerinaje în diferite sărbători, la mănăstiri, şi alte obiective istorice.
Parohia sprijină cu consecvenţă prin colecte şi donaţii centrele social-filantropice din protopopiat şi răspunde, întotdeauna cu promptitudine, la ajutorarea oamenilor năpăstuiţi afectaţi de încercările grele ale vieţii.



Profilul actual al parohiei

Parohia este formată din aproximativ 1300 credincioşi împărţiţi în 400 familii, marea majoritate fiind persoane vârstnice.



Datele de contact ale parohiei

Adresa parohiei este: localitatea Saschiz, nr. 247, Judeţul Mureş, Telefon: 0768052325

Surse bibliografice
  • - Dragolea, Ioan – Inventarul în 7 liste a parohiilor protopopiatului Sighişoara.
  • - Marcu Istrate, Daniela, Monografia comunei Saschiz, tipărită de Editura Academiei Române, anul 2012.


Preot Nicolae Suciu - IconomPreot Nicolae Suciu

Data naşterii: 22.10.1949
Localitatea: Boian
Judeţul: Sibiu
Stare civilă: căsătorit
Copii: 1
Studii: Facultatea de Teologie Sibiu (1977)
Hirotonit preot: 01.01.1983
Rang bisericesc: Iconom
Telefon: 0768052325

Galerie foto

  • Biserica cu hramul: „Buna Vestire”
  • Interior biserică
  • Interior biserică
  • Interior biserică
  • Interior biserică